autism

„Cvasi-autism” în orfelinate din România

Charles Nelson este profesor de pediatrie si neuroștiinte la Harvard Medical School și director de cercetare la Boston Children’s Hospital’s Developmental Medicine Center. A investigat autismul. El consideră că dintre numeroșii factori de risc implicați în TSA, cel mai intrigant este deprivarea psihosocială în copilărie, adică lipsa îngrijirii și a atenției asupra copilului, care des întâlnită în special în orfelinate. Împreună cu alți cercetători, Nelson a studiat efectele deprivării psihosociale asupra copiilor români din centre de plasament din România.

După Revoluție, în România a venit un val de jurnaliști din SUA și Europa să raporteze traiul a peste 170.000 de copii care trăiau în instituții de stat. Mulți dintre orfani au fost adoptați la vârste mici, în case bune. Ani mai târziu s-a constatat că 10% dintre ei încă au dificultăți sociale persistente și comportamente repetitive, o combinație de caracteristici denumită „cvasi-autism”. Nelson e de părere că sunt cauzate de lipsa de experiență socială, deoarece experiențele servesc ca un set de instrucțiuni care ghidează formarea circuitelor în creierul în curs de dezvoltare. Când este deprivat de experiențe, creierul e lăsat să se dezvolte singur, iar acest proces poate lua o turnură greșită.

Două studii au adresat legătura dintre deprivarea psihosocială în copilărie și autism. Studiul The English Romanian Adoptees, demarat la începurul anilor 1990, urmărește dezvoltarea a 165 de orfani români adoptați înainte de 2 ani de familii din Marea Britanie. Aproximativ 10% dintre copiii adoptați după 6 luni au fost diagnosticați cu autism la un anumit punct în copilărie. În alt studiu, the Bucharest Early Intervention Project, Nelson și alți cercetători au urmărit 136 de copii români orfani de la 6 – 30 de luni până la vârsta adolescenței. La începutul studiului jumătate dintre ei au fost trimiși într-un program de îngrijire de calitate, iar ceilalți au rămas instituționalizați. S-a constatat că aproximativ 5% dintre copii prezintă criteriile de diagnostic de autism, indiferent de forma de plasament. În ambele studii, copiii au fost deprivați de o serie de experiențe și stimului. În ofelinate, camerele mari albe erau aglomerate cu pătuțuri, copiii nu aveau alți stimuli vizuali sau auditivi în afară de ceilalți copii și îngrijitori, care de altfel nu le vorbeau, nu se jucau cu ei și nu răspundeau la plânsete.

Copiii care sunt deprivați de stimulare externă recurg la auto-stimulare, adesea prin comportamente repetitive (dat din mâini, balansat), care sunt întânite și la copiii autiști. Peste 60% din copiii studiați aveau aceste comportamente, deși majoritatea nu prezentau alte semne de autism. Însă cercetătorii au constatat o reducere dramatică a comportamentelor repetitive la copiii plasați în centrul de îngrijire calitativ, înainte de 5 ani. Motivul aparent este că îngrijitori din noul centru le-au acordat copiilor atenția necesară. Această îmbunătățire sugerează că circuitele neuronale care stau la baza comportamentelor repetitive pot fi reconectate, dar numai într-o anumită perioadă din cursul dezvoltării, mai precis în primii 5 ani de viață.

Spre deosebire de comportamentele repetitive, dificultățile sociale persistă mult timp după ce copiii au intrat în centrul de îngrijire sau au fost adoptați de familii. Mulți dintre copiii din studiile menționate sunt în prezent adolescenți. Indiferent de forma de plasament până la 2 ani (orfelinat sau familii adoptive), ei prezintă probleme de socializare, observate și de profesorii lor: îmbrățișează persoane străne, dar au dificultăți în interacțiunea cu copii de aceeași vârstă. Probleme sunt mai subtile la copiii care au părăsit orfelinatele înainte de 2 ani. Faptul că dificultățile sociale persistă indică o perioadă critică în care se dezvoltă competențele sociale și emoționale, prin interacțiunea cu adulți. Dacă sunt deprivați de această experiență în primii 2 ani de viață, copiii nu se mai recuperează. Totodată, asta arată că circuitele neuronale care stau la baza comportamentelor sociale se formează în primii 2 ani de viață, iar după această vârstă sunt inflexibile.

În concluzie, deprivarea psihosocială duce la comportamente repetitive și probleme de socializare, care pot lua forma autismului. Totuși, majoritatea cercetătorilor implicați în aceste proiecte consideră că tulburarea copiilor orfani pare diferită de autism. De altfel, 90% din orfani nu dezvoltă autism pe baza criteriilor stabilite. Nu este clar dacă mecanismele care stau la baza acestor caracteristici sunt aceleași care stau la baza autismului. Nelson crede că ar putea fi implicați factori de risc genetici sau de reziliență, dar accentuează evaluarea factorilor de mediu (în acest caz, centrele de plasament), care pot oferi indicii pentru a dezvolta intervenții sau tratamente pentru toate formele de autism.


Levin, A., Fox, N., Zeanah, C., & Nelson, C. (2015). Social communication difficulties and autism in previously institutionalized children. Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry 54(2), 108-115. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s